Pietele vest-europene au reactionat imediat, in special emitentii din sectorul bancar, care au trecut foarte repede pe plusuri semnificative. Efectele pozitive nu vor fi insa de durata in abesnta altor masuri de sustinere, si vor fi resimtite puternic si la Bucuresti in perioada urmatoare, considera analistii.
Federal Reserve a redus dobanda de baza cu 75 de puncte de baza, de la 4,25% la 3,50%. Decizia a venit pe neasteptate, si a fost o adevarata gura de oxigen pentru bursele europene, in special pentru companiile din sectorul financiar bancar. Dupa anuntul FED, acestea au trecut de pe minus pe plusuri de 2 pana la 5 procente. Decizia FED nu va readuce trendul ascendent pe pietele din Statele Unite si din Europa considera Cristian Sima, presedinte WBS Holding. Acesta sustine ca tendintele de revenire inregistrate in Europa si pe futures-ul indicilor americani sunt doar efectele unei stari de euforie, care ar putea dura cateva zile.
Si Bursa de Valori Bucuresti va resimti puternic, in mod pozitiv hotararea Rezervei Federale Americane considera brokerul zilei de Marti de la Money Channel, Mircea Rusu.
“Nu este asa de dramatica inchiderea de -4, avem o inchidere in partea superioara a barei de variatie, asa ca sunt convins ca maine vom avea o zi foarte, foarte crescatoare”. Ne asteptam la asimilarea vestii de o maniera foarte violenta” a declarat Mircea Rusu.





