Analişti: Scăderea ratingului de ţară şi deprecierea monedei naţionale pot fi consecinţe ale pomenilor electorale
Publicat la 02.10.2008, 17:30:11
"Noul Guvern în capul căruia de fapt se va sparge toată această problemă are de a alege: fie a majora impozitele, ceea ce este foarte dificil să te apuci la început de mandat să faci aşa ceva, sau să tai şi aşa cum s-a făcut până acum să tai de la investiţii publice," a precizat analistul economic Ilie Şerbănescu.
"Măsurile care au fost date de către Guvern automat au fost resimţite în curs, străinii au priceput că nu este în regulă cu aceşti bani, nu avem de unde să îi scoatem şi automat a urmat această presiune a monedei naţionale, care nu va dispărea cu siguranţă dacă BCR nu va interveni. În momentul de faţă se poartă discuţii încinse în cadrul Guvernului, discuţii încinse între Guvern şi Banca Naţională. Situaţia este foarte tensionată," a explicat Silvian Farmache, director pieţe de capital Credit Europe Bank.
Majorarea salariilor fără acoperire în buget va duce automat la o retrogradare din partea agenţiilor de rating care au avertizat România în numeroase rânduri, mai spun analiştii.
"Ultima avertizare a venit de la S&P săptămâna trecută, în care ne spuneau că avem risc mare de scădere a ratingului. După această avertizare a venit această măsură cu 50% creşteri de salarii . Veştile care vin dinspre România îi fac să creadă că practic este aproape cert că ratingul de ţară trebuie scăzut," a declarat economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
"Suntem în stare într-un mod autodistrugător să ne facem noi singuri extrem de rău," a precizat Bogdan Baltazar
Singurul care ar putea rezolva aceasta problema este tot Guvernul, consideră analiştii.
"Ordonanţa asta cu majorarea salariilor profesorilor a trecut prin Senat, dar ea a trecut prin varianta iniţială, cu majorări de 6%, 9%. Ea a fost apoi macelarită în Comisia de la Camera Deputaţilor. Deci Senatul a aprobat varianta iniţială. Teoretic şi practic Guvrenul este cel care poate să stopeze, dar Guvernul nu vrea în pragul alegerilor să ia o asemnea decizie," este de părere Ionuţ Popescu, fost ministru de finanţe.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
