Per ansamblu, economiştii de pe piaţa financiară din România sunt de părere că banca centrală va continua să reducă dobânda-cheie. Dar ritmul scăderii va depinde, în principal, de patru factori: nivelul deficitului bugetar, nivelul inflaţiei, evoluţia cursului şi scăderea economiei. În cifre, estimările economiştilor privind dobânda-cheie la sfârşitul acestui an variază de la 7% până la 8,75%. Practic, situaţia poate fi rezumată după cum urmează. Dacă lucrurile se corectează (cei patru indicatori menţionaţi), atunci banca centrală ar putea reduce mai mult dobânda-cheie. Dar dacă derapajul actual continuă şi, foarte important, FMI va considera că derapajul nu a fost cauzat de surse externe, atunci banca centrală va reduce mai puţin dobânda de politică monetară. În orice caz, o înăsprire - o creştere a dobânzii - nu va fi luată în calcul de către BNR, adaugă analiştii.
Cea mai ridicată valoare privind dobânda-cheie de la finele anului vine de la economiştii grupului bancar ING. “Cred că politica monetară trebuie să fie restrictivă. Dacă vom avea un deficit bugetar mai mare decât estimările oficiale, plus o scădere mai pronunţată a economiei, Banca Naţională a României (BNR) va fi mai restrictivă. În această situaţie, nu va reduce puternic dobânda-cheie, pentru că leul nu va mai avea nicio speranţă. Nu cred că vor fi foarte multe tăieri, banca centrală nu are decât soluţia de a fi prudentă. Exact cum a fost până acum. Prognoza mea este că dobânda-cheie va ajunge, la finele anului, la valoarea de 8,75%”, a declarat pentru Business Standard Nicolaie-Alexandru Chideşciuc, senior economist în cadrul ING Bank România.
Analiştii punctează faptul că dobânda-cheie nu va scădea prea mult în acest an, în ciuda mediului de afaceri, care vrea o reducere mai agresivă a dobânzilor. “Părerea mea este că politica monetară va fi prudentă. Nu pot fi tăieri agresive de dobândă, aşa cum cere mediul de afaceri. Există foarte multe constrângeri, pericole, iar banca centrală va ţine cont de ele. Dacă politica fiscală derapează, politicii monetare i se reduce spaţiul de manevră. Dacă nu derapează, atunci spaţiul de manevră este mai mare. Trebuie să înţelegem că aceste constrângeri - cursul, deficitul bugetar, evoluţia economiei - nu lasă loc unei reduceri agresive a dobânzii. Oamenii de afaceri să nu aştepte o reducere drastică a dobânzii, pentru că există aceste constrângeri.
Estimez că dobânda-cheie va ajunge la 8% la sfârşitul anului”, explică pentru Business Standard Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffeisen Bank România. În esenţă, contextul economic actual nu permite o reducere prea drastică a dobânzii de politică monetară. Implicit, este greu de prognozat o reducere prea agresivă a dobânzilor la băncile comerciale.
Analiştii: Reducerea dobânzii-cheie sub 7%, la finele anului, este greu de atins
Publicat la 13.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





