Programul presupune triplarea resurselor financiare ale Fondului Monetar International (la 750 miliarde dolari), alocarea unor drepturi speciale de tragere (de 250 miliarde dolari), suplimentarea finantarilor acordate de bancile de dezvoltare cu cel putin 100 miliarde dolari, precum si asigurarea unui sprijin de 250 miliarde dolari pentru comertul mondial.
Analistii economici romani remarca faptul ca decizia are un efect pozitiv asupra tarii noastre, dar indirect. “Decizia G20 privind majorarea contributiilor catre FMI nu are impact asupra economiei romanesti decat intr-un context mai larg, in conditiile in care masurile adoptate vor grabi relansarea economica, de pe urma careia vom beneficia si noi. Este, oricum, una dintre masurile bune adoptate in cadrul reuniunii acesteia, care n-a venit cu nimic spectaculos si ale carei concluzii au salvat aparentele si au acoperit conflictele deschise aparute intre reprezentantii de marca pe marginea anumitor probleme”, a declarat pentru Business Standard economistul Daniel Daianu. In opinia acestuia, au existat si “aspecte mai putin bune” ale reuniunii, referitoare la stimulare si la activele toxice, in cazul carora nu s-a identificat o solutie clara, care sa atraga relansarea creditarii. “Decizia este salutara pentru economia noastra, chiar daca ne afecteaza indirect, in conditiile in care Romania a negociat deja acordul si urmeaza sa-l semneze. Suplimentarea contributiilor nu va face decat sa mareasca increderea investitorilor, sa sporeasca increderea in piata de capital. Este vorba despre un impact pozitiv”, este de parere si economistul Theodor Stolojan. Pe de alta parte, programele concertate adoptate de statele membre ale G20, insumand 5.000 miliarde dolari in urmatorii doi ani, vor determina cresterea Produsului Intern Brut (PIB) mondial cu 4% pana la finele anului 2010.



