Hay Group Romania a centralizat cel mai recent informatiile din studiul sau salarial, iar concluzia a fost ca mediana de crestere pentru 2008 se situeaza in jurul cifrei de 15%, cu variatii de 2-3% intre diferite industrii. Studiul PwC surprinde aceeasi crestere salariala nominala a salariilor, cu mentiunea surprinzatoare ca o parte dintre companii “si-au bugetat cresteri salariale chiar mai mari decat in 2007, anul considerat de noi ca avand cel mai mare impact in materie de salarizare de pana acum”, potrivit lui Horatiu Coheci, consultant in cadrul PwC Romania. Acest lucru se petrece pe fondul volatilitatii foarte mari de pe piata muncii, spune acesta, foarte multi dintre angajati schimbandu-si locul de munca din trei in trei luni.
Cele mai moderate prognoze raman cele ale companiei Mercer, cu cresteri de circa 12%. “Ne-am actualizat in ianuarie informatiile referitoare la bugetele pentru salarii ale companiilor, si a reiesit un plus de 3-4% fata de estimarile din vara trecuta”, spune Oana Botolan, country manager al Consulteam, partener Mercer. Estimarile Watson Wyatt pentru 2008 sunt de un avans de 12-15%, potrivit Danielei Belingher, reprezentantul firmei pentru Romania.
Studiul salarial Hewitt mentioneaza o prognoza a angajatorilor chestionati de 13-15 procente. “De regula, previziunile angajatorilor sunt cu 3-7% mai mici decat salariile pe care companiile sunt fortate sa le ofere pentru a-si retine angajatii”, spune consultantul PwC. Fiecare dintre cele cinci companii de consultanta isi bazeaza “forecast-ul” pe un panel de peste 100 de companii, de regula multinationale. Diferentele provin din ponderea pe care o au diferitele industrii in grupul de companii investigat.



