Leul s-ar putea deprecia în primul trimestru până la 3,70 lei/euro, după care, odată cu stabilizarea economiei şi îmbunătăţirea indicatorilor macro e posibil să asistăm la o stagnare şi apoi la o revenire a monedei naţionale spre 3,20 lei/euro spre final de an, consideră unii analişti.
Dealerul Băncii Comerciale Române Narcis Noaghea a precizat că se aşteaptă la o evoluţie a cursului de schimb de la 3,70 lei/euro în prima parte a lui 2008 spre 3,28 lei/euro spre finalul anului, cu probabilitatea ca la sfârşitul lunii decembrie să asistăm la un curs de 3,30 lei/euro.
Analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constatinescu, anticipează o evoluţie a cursului valutar până la 3,70 lei/euro în prima parte a acestui an, "iar dacă se va stabiliza climatul economic şi nu vom vedea expansiuni inflaţioniste din cauza anului electoral, am putea avea un curs de schimb de 3,20-3,30 lei/euro la sfârşitul lui 2008".
Dealerulul şef al Emporiki Bank România, Liviu Arnăutu, contează pe deprecierea leului în prima parte a anului cu până la 8-10% faţă de un nivel de circa 3,50 lei/euro, astfel încât în iunie să asistăm la un nivel de maximă depreciere a monedei naţionale, urmată de o evoluţie constantă a leului şi ulterior de o apreciere în ultimele două-trei luni ale anului.
"Cursul ar putea oscila chiar şi între 4,00 lei/euro şi 3,20 lei/euro, dar nu cred că volatilitatea va fi la fel de mare precum cea înregistrată în 2007, când leul şi-a revenit de la 3,70 la 3,40 lei/euro în mai puţin de o lună şi jumătate", a spus dealerul şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle.
Evoluţia leului va depinde, însă, de intervenţiile BNR pe piaţa interbancară, de instabilitatea politică a unui an electoral, de creşterea preţurilor la imobiliare şi de criza creditelor ipotecare cu grad mare de risc de pe piaţa internaţională care se răsfrânge şi asupra economiei româneşti.
Sursa: NewsIn
Analiştii văd un leu slab în primele luni, care tinde să se întărească până la final de an
Publicat la 07.01.2008, 10:01:01
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027

Actualitate
BucharestFoodSummit: Agricultura și industria alimentară, între tehnologie, presiuni economice și păstrarea tradiției
![[P] Mituri despre creditele online: ce înseamnă proces simplificat și ce nu dispare din analiza financiară](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791377691821-t2hlggahn5.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] Mituri despre creditele online: ce înseamnă proces simplificat și ce nu dispare din analiza financiară

Actualitate
