Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, procurorii au început urmărirea penală împotriva unei angajate a BCR Prahova. În conformitate cu probatoriului administrat, în data de 30 noiembrie femeia a intrat fără a avea autorizaţie în camera tezaurului din sediul BCR situat în centrul Ploieştiului, iar la ieşire nu a anunţat că în incinta camerei se vede o flacără.
În timpul anchetei deschise la bancă pentru stabilirea cauzei incendiului, anchetatorii şi reprezentanţii băncii au constatat că din camera tezaurului lipsesc trei teancuri a câte o sută de bancnote de 500 de euro fiecare, acestea nefiind găsite arse total sau parţial, deşi cu o zi înainte fusese confirmată prezenţa celor trei teancuri în camera de tezaur a băncii.
Angajata BCR Prahova a fost reţinută joi, dar i s-a făcut rău şi a fost internată la maternitatea din Ploieşti. Din cauza stării de sănătate, nu se va proceda deocamdată la arestarea preventivă, dar angajata va fi audiată la spital în momentul în care starea sa de sanatate va permite acest lucru.
Piețe financiareSorin Simon
Angajată a BCR Prahova, acuzată de delapidare, după ce din bancă au dispărut 150.000 euro
Publicat la 16.12.2011, 14:58:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



