Cel mai mare salariu mediu brut lunar se înregistrează în cadrul Mondelez România, importatorul Poiana şi Milka şi ajungea în prima parte a acestui an la 7.293 de lei (circa 1.650 euro). La polul opus stă Nestlé Româ­nia, care este singura multina­ţională din cele patru care deţine o unitate de producţie funcţională pe plan local, unde salariul mediu brut lunar era anul trecut de 4.916 lei (1.112 euro).

 

„Salariile din companiile care nu au unităţi de producţie sunt mai mari pentru că majoritatea angaja­ţilor sunt în zona comercială, unde nivelul de salarizare este mai mare. Iar în cazul companiilor cu fabrică, unde ponderea angajaţilor în producţie este foarte mare, salariul mediu este dus în jos de această activitate. Media de 1.000 de euro brut în industrie este un nivel bun de salarizare“, a spus Florin Godean, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Adecco România.

 

În afară de fabrica Nestlé, pe plan local mai sunt două unităţi de producţie mari de ciocolată şi dulciuri, cea din Bucureşti a Kandia Dulce şi cea din Pantelimon (Ilfov) deţinută de Heidi Chocolat. În ultimii ani mai multe fabrici de dulciuri şi-au închis porţile şi astfel importurile au ajuns să reprezinte mai bine de jumătate din consum.