Angajaţii CFR au renunţat la miting
Publicat la 25.03.2008, 12:33:45
"Am căzut la un acord cu sindicatele. Soluţia la care s-a ajuns este una de mijloc, între solicitările sindicatelor şi oferta companiilor. Se va semna un act adiţional, valabil pe parcursul acestui an, care presupune majorarea salariilor în raport cu Hotărârea de Guvern, care stabileşte salariul minim la nivel de economie. Această Hotărâre prevede slariul minim pe economie de 500 lei până la data de 1 iulie şi de 540 lei după data de 1 iulie".
Astfel, a precizat Orban, salariile muncitorilor CFR vor fi majorate în funcţie de salariul minim pe economie, la care se va aplica grila de ierarhizare.
Pentru a putea susţine aceste majorări salariale, ministrul Transporturilor a declarat că vor fi adoptate o serie de măsuri severe de diminuare a costurilor la nivelul companiilor. Totodată însă, va fi nevoie şi de "o implicare a sindicatelor pentru creşterea veniturilor companiilor". Creşterea salariilor nu se va face prin disponibilizări ci, cel mult, prin îngheţarea angajărilor. "Disponibilizările vor fi numai pe cale naturală", a explicat Orban.
"La CFR Infrastructură au plecat din sistem în primele 3 luni ale anului 255 de angajaţi. Deci în mod clar va exista o reducere a numărului de salariaţi care va sta la baza acestui plan de măsuri", a mai spus acesta.
În total, majorarea salariilor din sectorul feroviar va ajunge la aproximativ 13 procente, a mai subliniat ministrul.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
