Liderul sindicatului ICA, Suba Árpád, a declarat pentru News.ro, că de joi, ora 9.30, angajaţii Carfil au revenit la muncă, având promisiuni că vor intra în posesia salarilor restante.
Angajaţii au avut o întâlnire cu secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei Daniela Nicolescu care le-a promis că salariile pe lunile decembrie şi ianuarie vor fi primite în cursul acestei zile.
Ei au declanşat o grevă spontană, miercuri, nemulţumiţi de faptul că nu au primit salariile pe lunile decembrie şi ianuarie şi nici bonurile de masă. La Carfil Braşov sunt 370 de angajaţi, iar peste 300 dintre ei au salariul minim.

