Cei patru sute de angajaţi ai societăţii Chimpex din Portul Constanţa îşi vor relua, de luni, activitatea, după ce timp de două luni au fost în grevă generală pentru creşteri salariale şi semnarea contractului colectiv de muncă, transmite corespondentul NewsIn.
Liderul de sindicat de la Chimpex Constanţa, Florin Coman, a declarat, vineri, că, în urma discuţiilor cu patronatul turc al societăţii, s-a ajuns la o înţelegere pentru încheierea contractului colectiv pe ramura transporturi. Potrivit sindicaliştilor, în contract au fost prevăzute şi solicitările celor patru sute de salariaţi. Salariile angajaţilor vor creşte astfel cu până la 7%, deşi angajaţii revendicau o majorare salarială de 30%. Ultima ofertă venită din partea conducerii societăţii în timpul negocierilor a fost o mărire a salariilor cu 30% în care să fie inclus şi sporul de vechime, ofertă refuzată de sindicaliştii.
Sursa: NewsIn
Angajaţii de la Chimpex din Constanţa revin la lucru după două luni de grevă
Publicat la 11.01.2008, 13:53:37
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
Geamuri termopan: cât economisești după schimbarea ferestrelor

Actualitate
BNR: Euro a urcat pe un nou palier, iar inflația va crește din nou până la sfârșitul anului

Actualitate
