"Până la data de 9 decembrie 2009, pensionarii care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor Capitolului IV din Legea nr. 329/2009, se află în situaţiile de mai sus, au obligaţia de a-şi exprima în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie sau, după caz, de a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la menţinerea în plată a uneia dintre pensiile faţă de cuantumul căreia este permis cumulul", se arată în instrucţiunile de aplicare a Legii de reorganizare a instituţiilor publice, publicate miercuri de Ministerul Muncii.
Potrivit normelor de aplicare a legii privind cumulului pensie-salariu, "pensionarii care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, din exercitarea unei activităţi în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau în baza actului de numire, la autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, respectiv la regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o entitate administrativ - teritorială pot cumula pensia cu veniturile salariale numai în situaţia în care pensia netă are un cuantum mai mic sau egal cu salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat stabilit anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat".
Pentru anul 2009, salariul mediu brut este de 1.693 lei, se arată în documentul făcut public de Ministerul Muncii.
Potrivit normelor de aplicare a legii privind cumului pensie salariu, "pensia netă reprezintă cuantumul pensiei rezultat în urma deducerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a impozitului pe venit, fără a se lua în considerare indemnizaţiile cu caracter necontributiv acordate în baza legilor speciale, pensia I.O.V.R., indemnizaţia de însoţitor plătită pensionarilor pentru limită de vârstă care, conform legii, provin din pensionari încadraţi în gradul I de invaliditate, indemnizaţiile acordate nevăzătorilor şi persoanelor cu handicap şi nici sumele acordate cu titlu de drepturi restante".





