money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Angajaţii fabricii de bere din Azuga, care a fost închisă, vor primi pachete salariale compensatorii

Publicat la 14.05.2009, 11:54:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Angajaţii fabricii de bere din Azuga, care a fost închisă, vor primi pachete salariale compensatorii

Brand managerul Ursus, Camelia Panait, a afirmat că producţia la fabrica din Azuga, preluată la începutul acestui an în urma unei tranzacţii de şapte mil. euro, a fost închisă, urmând a fi mutată în celelalte unităţi ale companiei.

Subsidiara producătorului american de bere SABMille intenţionează, în 2009, să relanseze berea Azuga.

"Azuga este o companie listată la Bursă, de aceea procedurile standard de preluare a companiei vor mai dura ceva timp. Nu vă pot spune cu siguranţă când vom finaliza aceste proceduri", a adăugat preşedintele Ursus.

Producătorul de bere Ursus Breweries a raportat, în anul financiar 2008-2009, încheiat la 31 martie, o creştere de 27% a cifrei de afaceri, faţă de anul precedent, evoluţie datorată în principal majorării cu acelaşi procent a volumului de vânzări Timişoreana, au declarat, joi, oficialii companiei.

"Pentru anul 2009 nu ne aşteptăm să se înregistreze o creştere. Sperăm ca piaţa berii din România să stagneze sau să crească cu câteva procente. Scăderea puterii de cumpărare a consumatorului va pune presiune pe această industrie", a declarat, joi, preşedintele Ursus Breweries, Stephan Weber.

De asemenea, producătorul a înregistrat, la sfârşitul anului financiar 2008, încheiat la data de 31 martie 2009, o creştere de 18% a volumului de vânzări, până la şapte milioane de hectolitri.

Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Compania are sediul central în Bucureşti şi deţine patru fabrici de bereîn Cluj Napoca, Timişoara, Buzău şi Braşov, având peste 1.500 de angajaţi.Mărcile Ursus Breweries sunt Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Redd's, Timişoreana, Stejar, Ciucaş şi Pilsner Urquell.

Sursa: NewsIN

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite