Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) precizează, joi, că Ordonanţa de urgenţă privind noul mod de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului introduce o nouă dispoziţie, care interzice angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu inclusiv timp de şase luni după revenirea definitivă în unitate atât în cazul salariatei sau salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului, cât şi în cazul celor care se află în plata stimulentului de inserţie.
Documentul mai stabileşte că în toată perioada de concediu pentru creşterea copilului se face plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Totodată, perioadele de concediu se constituie ca şi perioade asimilat în sistemul asigurărilor de sănătate, al asigurărilor sociale şi al asigurărilor pentru şomaj.





