Bărbatul, Ion Băltăţoiu, este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, de nerespectarea regimului substanţelor explozive, dar şi de trafic de substanţe toxice, magistraţii Tribunalului Gorj emiţând pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
El fusese reţinut luni, după ce poliţiştii au organizat un flagrant, în timpul căruia bărbatul a vândut unui ofiţer sub acoperire 210 cartuşe furate dintr-o secţie a UM Sadu. Anterior, acesta îi mai vânduse ofiţerului aproximativ 7 kilograme de cartuşe, marfa furată fiind măsurată în kilograme, preţul unui kilogram de cartuşe fiind de câteva sute de euro, conform unor surse judiciare.
De asemenea, bărbatul avea la vânzare trei kilograme de mercur, la preţul de 1.000 de euro kilogramul, cantitatea fiind procurată tot din cadrul UM Sadu.
Băltăţoiu a fost dus la Tribunalul Gorj cu propunerea de arestare preventivă alături de alţi doi angajaţi ai uzinei, un maistru şi un muncitor, pentru care instanţa a dispus interdicţia de a părăsi localitatea pentru 30 de zile. Interdicţie de a părăsi ţara sau localitatea au primit şi celelalte cinci persoane reţinute în acest caz, în cursul nopţii de luni spre marţi, printre care se află şi directorul uzinei, Nicolae Dijmărescu, precum şi şeful serviciului de pază şi administrativ al UM Sadu, Marius Borcan, acesta fiind şi preşedinte al PC Gorj.





