ANM anunță că valul de căldură se intensifică sâmbătă și duminică, afectând aproape întreaga țară. Duminică, doar nouă județe și zona litoralului vor scăpa de caniculă. Bucureștiul rămâne sub avertizare de cod portocaliu pentru temperaturi extreme și disconfort termic ridicat.

Sâmbătă, sub cod galben de caniculă se află regiunile Crișana, Banat, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, nordul și estul Munteniei, precum și Dobrogea continentală.

"Se vor înregistra temperaturi ridicate, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar maximele vor ajunge la 34-36 de grade", precizează meteorologii.

Județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și București vor fi sub cod portocaliu.

"Valul de căldură continuă pentru a douăsprezecea zi consecutivă. În județele menționate și în București va persista canicula, cu un disconfort termic accentuat, ITU depășind 80 de unități, iar maximele ajungând la 36-38 de grade", anunță ANM.

Duminică, canicula se menține în nordul și centrul Crișanei, vestul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei și Dobrogea continentală, zone aflate sub cod galben.

"ITU va depăși din nou pragul critic de 80 de unități, cu temperaturi maxime de 35-36 de grade", subliniază ANM.

ANM transmite că în zilele următoare, valul de căldură va continua

Duminică, codul portocaliu de caniculă va afecta județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Ilfov și municipiul București.

"Disconfortul termic va fi accentuat, ITU depășind 80 de unități. Maximele vor atinge 36-38 de grade, iar minimele se vor situa între 19 și 23 de grade, caracterizând local o noapte tropicală", arată prognoza meteorologică.