"La nivelul sistemului penitenciar au fost identificate 24.154 de persoane private de libertate care îndeplinesc condiţiile (...), dintre care un număr de 19.958 de persoane private de libertate şi-au exprimat intenţia de a participa la vot. Reprezentanţii secţiilor de votare se vor deplasa, în data de 29 iulie, la unităţile penitenciare cu urna specială", se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Persoanele private de libertate aflate în custodia locurilor de deţinere subordonate ANP îşi pot exercita dreptul de vot, la referendumul naţional din 29 iulie, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare şi cu hotărârile Biroului Electoral Central.
"Persoanele custodiate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care au această vocaţie sunt: persoanele arestate preventiv, inclusiv cele condamnate prin hotărârea primei instanţe; persoanele condamnate care nu au fost lipsite de drepturile electorale prin hotărârea judecătorească; persoanele faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare şi care au împlinit vârsta de 18 ani", relevă sursa citată.



