Pentru iarna 2022-2023, a fost înmagazinată o cantitate de 2,957 miliarde mc, respectiv un procent de 96,55% grad de stocare la 31 octombrie 2022, ”fapt care ne-a permis să traversăm iarna în cele mai bune condiţii”, arată ANRE.
”În vederea armonizării legislaţiei secundare cu modificările şi completările aduse legislaţiei primare şi legislaţiei europene specifice, în şedinţa Comitetului de reglementare din data de 24.02.2023, am aprobat Metodologia privind determinarea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale au obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană”, precizează ANRE.
Conform metodologiei, stocul minim obligatoriu reprezintă minim 90% din capacitatea totală de înmagazinare la nivel naţional.
Pe durata de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 , furnizorii şi producătorii de energie termică vor avea prioritate în ceea ce priveşte accesul la capacitatea de înmagazinare, în limita cantităţilor prevăzute în decizia ANRE pentru stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale/producătorii de energie termică (PET) client direct are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană.


