AOC lansează 6 monitoare competitive de 19”, create pornind de la liniile 50, 60 și 70, care răspund la exigențele utilizării într-un mediu business, cât și divertismentului de acasă.
Modelele LED au fost create plecând de la activitățile pe care utilizatorii le realizează cel mai des: scrierea de texte și completarea de tabele, navigarea web sau vizionarea de filme. Având o rezoluție WSXGA de 1600 x 900 pixeli, ecranul încorporat în aceste modele oferă o imagine superioară față de panourile WXGA de 1366 x 768 pixeli folosite pe segmentele de produse similare.
Modelele 50 și 60ID oferă o luminozitate de 250 cd/m² (un model de tip 70ID va oferi 200 cd/m²), o rată de contrast tipic de 1000:1 (contrast dinamic: 20000000:1), precum și un timp de răspuns de numai 5ms, oferind astfel imagini extrem de clare. Anumite modele includ un port DVI opțional, difuzoare integrate și funcții ergonomice.
Până la momentul redactării acestui material compania nu a comunicat preţurile de comercializare şi momentul lansării pe piaţa locală. La acest moment un monitor LED cu diagonala de 18.5" se vinde in magazinele specializate cu preţuri care încep de la 350 lei şi un monitor LED cu diagonala de 21.5" cu preţuri care pornesc de la 430 lei.


