money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Apartamentele rezidentiale s-ar putea ieftini din 2008

Publicat la 08.02.2007, 16:23:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Apartamentele rezidentiale s-ar putea ieftini din 2008

Apartamentele rezidenţiale din Bucureşti s-ar putea ieftini pe termen mediu şi lung, în condiţiile în care preţurile au atins deja pragul de sus, estimează analiştii imobiliari

Preţurile apartamentelor noi se vor menţine la acelaşi nivel, cel puţin o perioadă de timp, deoarece oferta este în continuă creştere, iar actualul stoc nu este de cea mai buna calitate, a declarat pentru NewsIn directorul de marketing al agenţiei imobiliare Locic, Bogdan Ursu.

Potrivit unui studiu realizat de compania imobiliară, Jones Lang LaSalle, în unele cazuri preţurile sunt mai mari decât în oraşe din Europa Centrală şi de Est, chiar dacă actualul stoc rezidenţial este de o calitatea precară. Conform studiului, scumpirea locuinţelor a survenit pe fondul unei cereri ridicate şi a unei disponibilităţi crescute pentru creditele ipotecare. Locuinţele din noile ansambluri rezidenţiale se vând la preţuri începând cu 1.200 euro pe metru pătrat şi ajung până la 2.000, respectiv 3.700 euro metru pătrat pentru apartamentele de lux. Pentru Bucureşti, deficitul de locuinţe se ridică la circa 5.000 de unităţi anual, mai precizează analiştii Jones Lang LaSalle.

"O eventuală scădere a preţurilor la apartamente se va înregistra după circa 1,5 ani, când proiectele rezidenţiale vor intra în piaţă", a declarat preşedintele agenţiei imobiliare Regatta, Mircea Uzunov. El a adăugat că în prezent există un deficit de ofertă, având în vedere că se construieşte mult prea puţin în comparaţie cu cererea.

Totodată, profesorul de gestiune imobiliară la UFI Bruxelles, Artur Silvestri a declarat pentru NewsIn: "Preţurile apartamentelor "standard" se temperează în mod evident deşi cererea rămâne foarte ridicată. Astfel, creşteri sau scăderi de până la 5% (inerente unei pieţe imobiliare fără "injecţii  masive de capital") vor fi de aşteptat. Pentru aşa-zisele "apartamente de lux", care la Bucureşti costă mai puţin decât în periferiile Parisului, vor fi anumite creşteri, dar care nu asigură un randament spectaculos. Creşterea nu va depăşi 10-12% şi încetinează către sfârşitul anului”.

Pe de altă parte, Razvan Jelesneac, communication manager la Eurisko vede o eventuală creştere a preţurilor, în contextul scumpirii materialelor de construcţie şi a salariilor din acest sector.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite