money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Aproximativ 1.000 de angajaţi de la ArcelorMittal Galaţi au fost disponibilizaţi la cerere

Publicat la 16.02.2009, 11:10:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Aproximativ 1.000 de angajaţi de la ArcelorMittal Galaţi au fost disponibilizaţi la cerere


Oamenii s-au înscris pe listele de disponibilizări imediat cum au aflat că pachetul financiar oferit de companie este mai generos decât cel prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. Pe lângă suma fixă, care variază între 10.000 de lei şi 25.000 de lei, în funcţie de vechime, salariaţii vor primi, timp de până la 24 de luni, ultimul salariu brut încasat în luna anterioară plecării.

La ArcelorMittal Galaţi lucrează aproximativ 12.500 de oameni, doar jumătate din numărul angajaţilor existenţi în toamna anului 2001, atunci când combinatul a fost preluat de compania anglo-indiană Ispat.

Pentru că una dintre clauzele cuprinse în contractul de privatizare prevedea că nu se pot face concedieri timp de cinci ani de la preluarea Sidex Galaţi, noua conducere s-a văzut obligată să ofere compensaţii financiare celor care doreau să plece de bună voie. Ultima serie de disponibilizări a avut loc la sfârşitul anului 2007 şi a vizat 640 de siderurgişti.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite