ARB: Vânzările de bere au crescut cu 8% în primul semestru
Publicat la 14.08.2008, 06:24:29
Consumul de bere din România a ajuns la nivelul din Uniunea Europeană. Piaţa berii s-a consolidat, iar ritmul de creştere s-a redus, pe fondul maturizării pieţei, anunţă jucătorii din domeniu. Heineken, InBev, URBB şi Ursus estimează că, pe acest fond, vânzările vor creşte în acest an cu cel mult 7 la sută, după ce, în anul trecut, ritmul de creştere a fost de 9,6 procente.
În primul semestru, membrii Asociatiei Berarilor au vândut 7,9 milioane de hectolitri, faţă de 7,3 milioane de hectolitri de bere anul trecut. În ceea ce priveşte consumul de bere, acesta se ridică în prezent la 95 de litri pe cap de locuitor, cu 8 litri mai mult decât acum doi ani.
Berarii spun că un român va consuma probabil trei – patru halbe, la 0,5 litri de bere, pe săptămână, la fel ca majoritatea europenilor. Conform statisticilor europene, un ceh consumă 160 de litri de bere pe an, un neamţ 116 litri, un austriac sau un luxemburghez 108 litri, iar un englez 92 litri de bere.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



