„Am stabilit cu Viviane Reding (comisar european pentru telecomunicatii - n.r.) si cu Fabio Colasanti (directorul general pentru societatea informationala si media din cadrul CE - n.r.) coordonatele noii institutii, pentru a nu intra in zona de infringement, pe modelul de functionare a Consiliului Concurentei. Ieri, Emil Boc i-a trimis acesteia o scrisoare prin care garanteaza independenta autoritatii”, a declarat pentru Business Standard ministrul comunicatiilor, Gabriel Sandu.
Noul presedinte al ANARC va fi nominalizat de Primul Ministru si numit in functie prin decret prezidential, potrivit ministrului. Acesta a declarat ca Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale va prelua componenta de IT, de comert electronic, semnatura electronica si control SPAM, pana in prezent coordonate de ANC, iar domeniile de internet vor ramane sub administrarea ICI.
„Tot ce stiu am aflat din presa. Eu nu am fost consultat. Astept sa vad daca zvonurile se confirma. Ar fi pacat sa fie numit cineva care nu are competente, pentru ca avem foarte multe proiecte in derulare”, a declarat Liviu Nistoran, presedintele ANC.
Inainte de ANC a fost ANRCTI
Liviu Nistoran a fost numit la conducerea institutiei, care reglementeaza si supravegheaza o piata estimata la peste cinci miliarde de euro, in urma reorganizarii de catre Guvern a Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), condusa de Dan Georgescu. Inaintea desfiintarii ANRCTI, Georgescu isi recastigase in instanta functia de conducere a institutiei.
Fostul premier Tariceanu a declarat la acel moment ca restructurarea institutiei a fost facuta printr-o Ordonanta de Urgenta, institutiei fiindu-i adaugate alte activitati din domeniul informaticii.
Potrivit textului Ordonantei de Urgenta, masura a fost luata "avand in vedere prejudiciile importante aduse interesului public prin perpetuarea si amplificarea blocajelor in activitatea economica ce se desfasoara pe internet, prin nivelul foarte ridicat al infractionalitatii informatice si proliferarea mesajelor comerciale nesolicitate (de tip SPAM), ceea ce conduce la prejudicierea intereselor economice ale consumatorilor si operatorilor economici din Romania si din strainatate, precum si la afectarea imaginii externe a Romaniei".
ANRC a fost transformata in ANRCTI
Procedura utilizata de Guvern de restructurare a ANRCTI este similara celei din decembrie 2006, prin care Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC), reglementatorul pietelor de comunicatii electronice si servicii postale, condusa de Ion Smeianu, si-a extins atributiile si in domeniul tehnologiei informatiei, formandu-se astfel ANRCTI, al carei presedinte a fost numit Dan Georgescu. La acea data, fostul presedinte al ANRC, Ion Smeianu, a castigat in justitie dreptul de a reveni la conducerea institutiei.
Comisia Europeana condamna autoritatile romane
Comisia Europeana a declansat la inceputul lunii februarie procedura de incalcare a Tratatului de aderare (infringement) in cazul Romaniei pentru "incalcarea grava" a independentei autoritatii de reglementare in domeniul telecomunicatiilor.
In timpul guvernarii Tariceanu, Romania a primit doua scrisori de avertizare din partea comisarului Viviane Reding, dupa ce seful fostei Autoritati Nationale de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), Dan Georgescu, a fost demis.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.