ArcelorMittal încheie un acord de producţie cu producătorul bulgar de oţel Kremikovtzi
Publicat la 04.07.2008, 15:14:03
Conform înţelegerii, ArcelorMittal va furniza materie brută producătorului bulgar, pentru a produce oţel şi va contribui la înoirea echipamentelor aparţinând Kremikovtzi.
“Această cooperare poate conduce la potenţiale investiţii în viitor”, a arătat producătorul bulgar, într-un comunicat.
ArcelorMittal şi miliardarul ucrainean Kostyantin Zhevagoare au rivalizat pentru preluarea Kremikovtzi, care totalizează aproximativ 10% din exporturile Bulgariei, însă care se confruntă cu probleme financiare şi cu incapacitatea de plată.
Ambii investitori interesaţi de Kremikovtzi consideră că uzina îndatorată, una dintre cele mai importante puncte industriale din era comunistă, trebuie să urmeze procedurile aplicate companiilor falimentare, înainte sde încheierea unei achiziţii.
Un tribunal din Bulgaria urmează să analizeze cazul de incapacitate de plată, la sfârşitul lunii iulie.
Grupul indian Essar Steel şi-a reluat, de asemenea, interesul pentru uzină, ale cărei datorii au ajuns la 1,37 miliarde dolari.
În mai, ArcelorMittal a oferit finanţare de urgenţă în valoare de 30 milioane euro fabricii Kremikovtzi, care este deţinută în proporţie de 71% de Pramod Mittal, fratele mai mic al preşedintelui ArcelorMittal, Lakshmi Mittal.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
