money.ro
PeopleFlorian Gheorghe

Artist român mort într-un tragic accident. Spulberat de tren în Marea Britanie

Publicat la 09.04.2025, 11:48:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Artist român mort într-un tragic accident. Spulberat de tren în Marea Britanie

Lumea muzicii urbane din România este în doliu, după ce rapperul Alexandru Aftimescu, cunoscut publicului sub numele de scenă Afty, și-a pierdut viața într-un grav accident feroviar petrecut în orașul Doncaster, Regatul Unit.

Potrivit autorităților britanice, mașina în care se afla artistul a fost lovită violent de un tren pe o linie de cale ferată ce leagă Doncaster de Sheffield. Impactul a fost devastator. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Tânărul artist a fost declarat decedat pe loc. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru familia și fanii săi, mai ales că rudele au încercat în ultimele zile să ia legătura cu el, fără succes. Confirmarea oficială a decesului a venit chiar de la poliția britanică, care a contactat familia în România.

„Suntem în stare de șoc. Nu ne vine să credem”

Elena Aftimescu, sora artistului, a transmis un mesaj emoționant după primirea cumplitei vești: „Am încercat să-l contactăm zile la rând... nu răspundea. Azi ne-au sunat de la poliția din Doncaster. Ne-au spus că a avut loc un accident feroviar și că Alex nu mai este în viață. Nu ne vine să credem. Suntem în stare de șoc cu toții. Este un moment cumplit pentru familia noastră”

Originară din Vaslui, familia artistului încă încearcă să obțină mai multe informații despre circumstanțele exacte ale accidentului, însă autoritățile britanice nu au de oferit, deocamdată, detalii suplimentare.

Un nume respectat în underground-ul românesc

Născut în Vaslui, raperul Alexandru Aftimescu s-a remarcat printr-un stil autentic și versuri puternice, inspirate din realitățile sociale ale generației tinere. Afty (

) este descris ca un artist implicat, care și-a câștigat respectul în scena hip-hop underground din România. Deși nu era un nume de top în mainstream, Aftimescu area o comunitate strânsă datorită muzicii sale, chiar și în Marea Britanie, în comunitatea vorbitoare de limba română. Colaborările sale, dar și versurile, l-au făcut să devină un reper pentru mulți tineri care se regăseau în mesajele sale.

Trupul neînsuflețit al artistului urmează să fie repatriat în România, unde familia pregătește înmormântarea. Comunitatea artistică a început deja să transmită mesaje de condoleanțe, iar pe rețelele sociale curg mesajele fanilor, mulți dintre ei postând versuri sau fotografii cu Afty în semn de omagiu.„Afty a fost real. N-a cântat niciodată ce era la modă, ci ce simțea. A plecat prea devreme”, a scris un coleg de breaslă pe Instagram.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite