Lara Şaban a fost ucisă la Constanţa în data de 3 mai 2012, de fratele ei şi un complice al acestuia, pentru a îi lua 80.000 de euro. Femeia avea o situaţie financiară deosebită. Ea s-a deplasat de la Istanbul la Constanţa cu un avion particular, închiriat pentru ea, fiica ei şi bonă, iar pentru deplasările sale în oraş femeia având la dispoziţie un autoturism Porsche Panamera în valoare de 350.000 euro.
Lara Şaban locuia în Turcia de aproximativ şapte ani, având o relaţie de concubinaj cu un important om politic local.
Femeia a călătorit din Turcia în România având asupra sa peste 125.000 de dolari în numerar, bani pe care intenţiona să îi folosească pentru a cumpăra un apartament mamei sale.
Imediat după sosirea în România, femeia a achiziţionat de la un magazin de profil o casă de bani pe care a amplasat-o în locuinţa sa din Constanţa. În acest seif, Lara Şaban a depus suma.
În urma audierii persoanelor şi investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că Lara Şaban obişnuia să poarte în permanenţă asupra ei o sumă considerabilă de bani, de aproximativ 2.000-3.000 de euro, dar şi să cheltuiască sume chiar mai mari cu ocazia ieşirilor în cluburi.
Ancheta a stabulit că tânăra a fost ucisă de fratele ei, Gilberto Ghiunal Şaban, şi de un complice al acestuia, George Davidescu. "Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 3 mai 2012, în jurul orei 17.30, inculpaţii au ucis-o pe Lara Şaban (sora unuia dintre inculpaţi) cu scopul de o deposeda de o sumă mare de bani (aproximativ 80.000 euro), aflată în posesia ei, după care au ascuns cadavrul victimei", au arătat procurorii, în rechizitoriu.



