Asiguratorii care au fost autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) să practice asigurarea obligatorie RCA vor trebui să se reautorizeze, potrivit prevederilor noilor norme ale CSA privind asigurarea RCA, potrivit unui comunicat al CSA.
"În conformitate cu prevederile art. 18 alin.(2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr.113133/2006 (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 977 din 06 decembrie 2006), asiguratorii care au fost autorizaţi de CSA să practice asigurarea obligatorie RCA înainte de intrarea în vigoare a acestor norme au obligaţia să depună la CSA o documentaţie din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor necesare pentru menţinerea autorizaţiei de practicare a asigurarii obligatorii RCA", se spune în comunicatul CSA.
"În data de 7 decembrie a.c., la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a avut loc, în prezenţa reprezentanţilor societăţilor de asigurare, tragerea la sorţi a seriilor asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto valabile de la 1 ianuarie 2007, aferente fiecărei societăţi", se mai spune în comunicat.
"Potrivit prevederilor noilor norme, asiguratorii vor tipări poliţa de asigurare RCA şi vigneta pe acelaşi suport cu Cartea Verde. Totodată, în aplicarea normelor, societăţilor de asigurare le-au fost aduse la cunoştinţă caracteristicile tehnice ale suportului pe care vor tipări poliţa de asigurare RCA, vigneta şi Cartea Verde, referitoare la dimensiunea acestuia, hârtia şi culoarea utilizate, alte elemente. Culoarea Cărţii Verzi (faţă/verso) va fi aceeaşi ca cea utilizată până în prezent, respectiv verde. Poliţa de asigurare RCA, vigneta şi Cartea Verde sunt detaşabile, fiind separate de linii de tip perfor. Macheta orientativă a suportului care cuprinde forma, conţinutul şi seria poliţei de asigurare RCA, vigneta şi Cartea Verde, precum şi caracteristicile tehnice sunt prezentate pe pagina de internet a CSA, la adresa www.csa-isc.ro", se mai afirmă în comunicatul CSA.


