money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Asociatia jurnalistilor clujeni se opune finantarii presei din bani publici

Publicat la 18.05.2009, 20:18:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Asociatia jurnalistilor clujeni se opune finantarii presei din bani publici

APPC considera, in urma unei dezbateri publice organizate luni, la sediul CJ Cluj, ca orice intelegere informala cu patronii de presa, cu privire la finantarea institutiilor media lezeaza credibilitatea lor.

„Suma de circa 300.000 de euro, alocata pentru promovarea actiunilor CJ Cluj si ale institutiilor din subordinea acestuia, se va acorda la fel ca pana acum, in cazul in care nu se va ajunge la o <<intelegere>> cu patronatele mass-media locale. In lipsa unui sistem de auditare agreat sau practicat de toate institutiile media din Cluj, problema criteriilor pe baza carora vor fi alocati banii ramine una sensibila. Aceasta este concluzia trasa de APPC in urma dezbaterii organizate azi pe subiectul banilor publici care urmeaza sa fie alocati presei de Consiliul Judetean, in scopul promovarii evenimentelor proprii”, se arata intr-un comunicat de presa de luni al APPC.

Potrivit aceluiasi document, o finantare a presei neauditate deserveste interesului public. „Alocarea, chiar si a catorva mii de euro unor publicatii sau televiziuni ale caror audienta sau tiraj nu sunt corespunzator masurate, nu face vreo favoare interesului public, in contextul in care scopul presei este, dincolo de a aduce un profit patronilor, tocmai deservirea acestui interes.”, mentioneaza APPC.

Totodata, asociatia atrage atentia ca exista deja compromisuri politico-financiare pe piata clujeana a presei, motiv pentru care orice inteleger informala ar leza si mai mult credibilitatea mass-mediei.

„Consideram in continuare ca orice intelegere informala sau acord scris cu patronii de presa ar leza credibilitatea mass-media clujene, afectata deja de compromisurile politico-financiare existente”, se arata la finalul comunicatului de presa al APPC.

Contactat de NewsIn, presedintele CJ Cluj, Alin Tise, a spus ca el va negocia criterii transparente de alocare a banilor cu patronii de presa, pentru a evita ca orice contract de publicitate sa se faca la discretia directorilor de institutii aflate in subordinea sa.

„In realitate acest mod de atribuire a banilor este lasat la aprecierea fiecarui director de institutie. Eu doresc stabilirea unor criterii clare pentru alocare lor, deoarece legea, in acest moment, spune ca o institutie publica poate acorda un contract de publicitate mai mic de 15.000 de euro, fara licitatie. Doresct sa elimin acest arbitru din alocarea banilor. Criteriile le voi stabili cu cei care au posibilitatea de a incheia un contract de publicitate”, a afirmat Tise, adaugand ca la baza criteriilor de alocare a banilor vor sta elemente precum audienta si tiraj. (NewsIn)

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite