Astăzi începe Beach, Please!, festivalul de 12 milioane de euro, cel mai așteptat eveniment în rândul adolescenților de la noi. Pe plaja din Costinești, organizatorii se așteaptă să atragă peste 120.000 de tineri în cinci zile de concerte și activități.
Un festival lăudat prin recorduri
Festivalul Beach, Please! a fost prezentat de organizatori drept cel mai mare festival urban din sud-estul Europei, depășind chiar și UNTOLD în ceea ce privește bugetul și grandoarea. Evenimentul se desfășoară pe o suprafață impresionantă de 21 de hectare, fiind cea mai mare întindere a unui festival din România.
Americanul Travis Scott adus pe 2,5 milioane de euro, conform organizatorilor
Tinerii care vor participa la Beach, Please! vor avea parte de un spectacol de neuitat. Aproximativ 200 de artiști vor urca pe cele trei scene ale festivalului. Printre vedetele principale se numără nonconformistul și controversatul Travis Scott, adus pentru o sumă ”bombastică”, trâmbițată de organizatori, de 2,5 milioane de euro.
Pe lângă concerte, participanții se vor bucura de o serie de atracții (Roată panoramică, Skate park, Teren de baschet, zone instagramabile)







