money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Astăzi începe la Pittsburgh, în SUA, summitul G20 (video)

Publicat la 24.09.2009, 07:25:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Astăzi începe la Pittsburgh, în SUA, summitul G20 (video)
Economia mondială se îndreaptă spre ieşirea din criză, însă semnalele pozitive trebuie privite cu mare atenţie. Pe de altă parte, este nevoie de noi reglementări la nivel internaţional pentru ca pe viitor să fie evitate crize de genul celei care a prăbuşit economia mondială. Acestea sunt, în esenţă, mesajele pe care liderii celor mai puternice state ale lumii le-au transmis înaintea reuniunii G20.

"Este o prioritate ca pieţele financiare ale viitorului să se supună unor reguli mai stricte", a declarat Berlusconi.

"Suntem în mijlocul unei crize economice şi financiare fără precendent. Sunte, în ajunul unei catastrofe ecologice globale. Trebuie să creăm o lume nouă", a precizat presedintele francez, Nicolas Sarkozy.

"Dacă ratăm această şansă de a ajunge toţi la un acord pentru protejarea planetei, nu putem spera la o a doua oportunitate în viitor", a completat premierul englez, Gordon Brown.

Dincolo de mesajul comun, promovat în discursurile susţinute la tribuna Naţiunilor Unite, între marile puteri există diferenţe de abordare. În timp ce ţările europene insistă, în principal, pentru limitarea bonusurilor bancherilor, Statele Unite vâd o întărire a reglementărilor, a mecanismelor de monitorizare a pieţelor, considerând că limitarea câştigurilor ar încălca principiile economiei de piaţă. Ambele tabere speră că la summitul G20 se va ajunge la un compromis, scopul comun fiind cel al evitării unei noi crize de magnitudinea celei care afectează încă economia mondială.


Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite