“Motivul intarzierilor il reprezinta deteriorarea conditiilor pietei, intarzierile legislative si presiunile politice dinaintea alegerilor. Nu stiu daca vom reusi sa lansam toate privatizarile planificate pentru anul acesta. Intarzierile vor depinde si de interesele politice, de la o companie la alta”, a precizat presedintele AVAS. Din cele 283 de companii detinute de stat, dintre care la 50 are detineri majoritare, ale caror pachete de actiuni urmau sa fie vandute in 2008, majoritatea sunt invechite, indatorate sau neprofitabile, potrivit lui Atanasiu. AVAS a sperat sa obtina din vanzarea companiilor suma de 1,54 miliarde lei (426,2 milioane de euro). In 2007, AVAS a incheiat 104 contracte de privatizare.
Potrivit lui Atanasiu, privatizarea Antibiotice Iasi a fost amanata pe motive politice. In martie, AVAS a revocat oferta de vanzare a 53% dintre actiunile Antibiotice, dupa ce Guvernul a abrogat actul normativ prin care societatea era scoasa la vanzare prin licitatie sau strigare. Pretul de strigare al Antibiotice Iasi a fost de circa 136 milioane de euro.
“Daca exista un moment favorabil pe piata, vom relansa privatizarea la vara, daca nu, vom astepta pana anul viitor”, a declarat presedintele AVAS. Potrivit presedintelui AVAS, titlurile societatii s-au depreciat cu 20% in martie, la Bursa de Valori de la Bucuresti (BVB). In 20 martie, actiunile companiei au atins cotatia de 1,29 lei, un minim ce nu mai fusese inregistrat din iunie 2006.
Tot in 2008, a fost planificata si vanzarea a trei companii enegetice (complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova), ai caror ofertanti sunt CEZ din Cehia, companiile germane RWE si E.ON, grupul italian Enel si Iberdrola din Spania.


