Deputaţii speră în acest fel să facă “un cadou frumos de Crăciun pieţei de capital”, în condiţiile în care proiectul ar putea ajunge în plenul Camerei în luna decembrie, potrivit lui Adrian Niţu, secretar în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, care spune că o eventuală întârziere ar putea fi cauzată de alegerile prezidenţiale. Potrivit programului anunţat pe site-ul Camerei, proiectul de lege a fost trimis pentru raport la Comisia de buget, finanţe şi bănci şi pentru aviz la Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Eventualele amendamente aduse proiectului de lege ar trebui depuse în maximum o săptămână, potrivit programului de derulare a procedurii legislative.
"Am văzut care este forma adoptată în Senat. De principiu, eu sunt de acord cu ce s-a aprobat acolo, dar trebuie să vorbesc şi cu colegii. Cred, totuşi, că ar trebui să aducem unele clarificări, cum ar fi stabilirea votului concertat, precum şi a termenului în care cei care au depăşit pragul maxim de deţinere trebuie să ajungă la deţinerile legale”, a afirmat Adrian Niţu. El spune că negocierile din Camera Deputaţilor se vor ţine, luând în considerare limita de 5%, care este acceptată atât de PD-L, cât şi de PSD. “Sunt persoane care deja au peste 5% dintr-un SIF, şi cred că ar trebui să stabilim un termen destul de larg pentru ca aceştia să ajungă la deţinerile legale. Mai mult, când o să avem discuţiile pe tema SIF-urilor, va trebui să stabilim de comun acord un control mai strict cu privire la votul concertat. Nu SIF-urile ar trebui să decidă acest lucru. Ar trebui să fie decizia CNVM sau a unei comisii comune formate din membrii CNVM şi reprezentanţi SIF”, a adăugat secretarul în cadrul Comisiei de buget-finanţe. În luna iunie, senatorul PD-L Ovidiu Marian a iniţiat o propunere legislativă pentru eliminarea pargului de deţinere, iar cinci luni mai târziu, plenul Senatului a admis, cu 50 de voturi pentru şi 24 împotrivă, propunerea legislativă pentru ridicarea pragului de deţinere de la SIF-uri până la 5%, votul favorabil fiind considerat de iniţiatorii proiectului ca un prim pas pentru eliminarea completă a pragului. Cele cinci SIF-uri fac parte dintre cei mai importanţi emitenţi de la BVB, activele nete ale acestora ajungând la 1,7 mld. euro la finele lunii octombrie. În şedinţa de ieri de pe Bursă, inidicele SIF-urilor a avut o creştere modestă, de sub 1%, însă, de la începutul anului, creşterea indicelui ajunge la circa 80%.
Au apărut deadline-urile pentru trecerea legii pe SIF-uri în Camera Deputaţilor
Publicat la 19.11.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
