money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Audi a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 7% pe luna octombrie

Publicat la 12.11.2008, 15:43:05

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Audi a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 7% pe luna octombrie

Luna octombrie s-a dovedit a fi una foarte bună pentru Audi. Compania a înregistrat, din nou, o creştere a vânzărilor iar managerii sunt tot mai optimişti, menţinând ţintele stabilite pentru finele anului. Înainte de lansarea noului model Q5, un SUV de categorie mijlocie, vânzările Audi au crescut în octombrie cu 7,2% ajungând la 82.400 unităţi, aproape de nivelul înregistrat de concurenta Mercedes-Benz.

Creşterea a adus numărul autoturismelor vândute de la începutul anului la 844.700, în urcare cu 3,3% faţă de primele zece luni din 2007. Creşterea a fost puternică nu numai în pieţele emergente precum China, dar şi în Franţa şi Italia, susţinută de vânzările masive ale celor mai populare modele, precum A4.

În ciuda succeselor din ultima perioadă managerii sunt încă prudenţi. "În ciuda mediului economic dificil, ne vom atinge ţinta de vânzare de 1 milion de vehicule, în 2008", a declarat directorul de vânzări al companiei, Peter Schwarzenbauer.

"În unele zone de producţie vom profita de perioada Crăciunului pentru a trece prudent în 2009", a declarat directorul executiv al Audi, Rupert Stadler. El a mai adăugat că performanţele producătorului auto german sunt influenţate din ce în ce mai puternic de scăderea pieţelor.

 Audi este unul dintre brandurile cu o expunere mai mică la colapsul de pe piaţa auto americană.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite