Deputații și senatorii AUR, în frunte cu președintele George Simion, au depus la Parlament un proiect pentru modificarea Legii educației, astfel încât în trunchiul comun al materiilor care sunt obligatorii pentru toți elevii, să fie inclusă și disciplina „Cultură și tradiții românești”. Scopul introducerii acesteia ar fi să contracareze „direcții trasate de UE”, ce ar avea drept consecințe pierderea identității fiecărui stat membru.
Dacă acest proiect ar fi adoptat, fiecare elev, din clasa I până într-a XII-a, ar urma să studieze câte o oră pe săptămână această disciplină, indiferent de specificul școlii sau profilul liceului pe care îl urmează. Mai mult, orele despre tradițiile românești ar urma să fie ținute, deopotrivă, și la școlile profesionale, la seminariile teologice sau liceele militare.
Pentru profesori se vor face cursuri de perfecționare astfel încât să aibă competențele și capacitatea de predare a noii discipline.
Pe lângă încărcarea programei școlare cu încă o materie, îngrijorător este motivul invocat de către inițiatori, anume că disciplina este necesară pentru a combate o presupusă tentativă a Uniunii Europene de eliminare identităților naționale.





