money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Aurescu: Contractele nu prevăd plata în ruble a livrărilor de gaze din Rusia, deci este imposibil să faci o astfel de plată

Publicat la 01.04.2022, 08:31:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Aurescu: Contractele nu prevăd plata în ruble a livrărilor de gaze din Rusia, deci este imposibil să faci o astfel de plată

"Ministerul Afacerilor Externe este mai puţin implicat în chestiunile care ţin de securitate energetică, din perspectiva acestor contracte de livrare de gaz, însă, aşa cum au arătat toţi aliaţii care s-au pronunţat pe acest subiect, este clar că prevederile contractelor trebuie respectate. Contractele nu prevăd plata în ruble a acestor livrări de gaze, deci este imposibil să faci o astfel de plată, dacă trebuie să respecţi prevederile contractelor respective", afirmă ministrul de Externe.

Oficialul precizează că subiectul a fost abordat şi la reuniunea miniştrilor de Externe din statele Formatului Bucureşti 9.

"Am discutat aceste aspecte şi la reuniunea pe care am avut-o ieri la Bratislava, reuniunea miniştrilor de Externe din statele formatului Bucureşti 9, statele aliate de pe flancul estic şi poziţia care a fost exprimată de către toţi colegii mei a fost în acest sens, este foarte complicat să imaginezi, dacă nu aproape imposibil să imaginezi un mecanism de plată în ruble a acestor livrări de gaze", a precizat Aurescu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite