”ANCOM supune consultării publice un proiect de decizie ce vizează actualizarea prevederilor privind stabilirea şi încasarea tarifelor de utilizare a resurselor de numerotaţie. Prin acest proiect de decizie se urmăreşte armonizarea modalităţilor de stabilire a tarifelor de utilizare a resurselor limitate din perspectiva momentului emiterii deciziilor prin care sunt individualizate sumele datorate de către titularii de licenţe. Prin proiectul de decizie nu se intervine asupra cuantumului tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie”, arată ANCOM.
ANCOM propune ca deciziile privind obligaţiile de plată a tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie să se emită în ultima lună a anului în care a existat dreptul de utilizare a acestor resurse, în prezent acestea fiind emise în luna ianuarie a anului următor celui pentru care a existat dreptul de utilizare.
Totodată, prin acest proiect se propune stabilirea unui termen fix de plată a tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie, acesta urmând a fi data de 15 februarie a anului următor celui în care a existat dreptul de utilizare a resurselor de numerotaţie, dar nu mai devreme de 15 zile de la data comunicării deciziei ANCOM privind determinarea tarifului de utilizare a resurselor de numerotaţie.
În cazul încetării dreptului de utilizare a resurselor de numerotaţie, tarifele se plătesc în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei privind determinarea tarifului de utilizare a resurselor.


