Traseul Nabucco, aşa cum este el proiectat acum, vizează transportul gazelor din regiunea caspică - Azerbaidjan, Turkmenistan sau Kazahstan, până în Turcia şi mai apoi în Europa via Georgia. Aceasta este singura rută alternativă la Rusia. În ultima vreme s-a discutat de faptul că, în cazul în care forţele militare ruse nu se retrag de pe teritoriul georgian, transportul gazelor din Marea Caspică nu se va mai putea face decât prin Rusia. Cu toate acestea, autorităţile române îşi păstrează optimismul.

"Ceea ce s-a întâmplat până acum şi având în vedere estimările că acest conflict se va estompa, deci nu va crea probleme mari in zona respectivă, influenţă asupra proiectului, în aceste condiţii, nu există. Semnalele până în cest moment nu sunt negative în evoluţia proiectului. Există diverse comentarii ale unor analişti care spun că acest conflict va avea influenţe nefaste asupra proiectului. Nu avem niciun fel de dată tehnică, sau economică sau vreun semnal politic care să confirme acest lucru", a declarat Viorel Palaşcă, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Mai mult, potrivit oficialilor români, ultimele discuţii avute la nivelul comitetului de coordonare a proiectului au înlăturat orice asperităţi legate de gazoduct.

"Toate cele şase ţări au ajuns la concluzia că proiectul e viabil şi poate fi demarat. Inclusic Turcia are o poziţie mult mai flexibilă în ultima vreme din acest punct de vedere", a spus Palaşcă.

Nabucco ar urma să devină operaţional din 2013, iar costul construcţiei se ridică la aproape 8 miliarde de euro. Contribuţia României va fi între 500 de milioane şi 1 miliard de euro. Aproximativ 2.000 de kilometri vor traversa Turcia, 400 de kilometri Bulgaria, 460 de kilometri Romania, 390 de kilometri Ungaria si 46 de kilometri Austria.