Constructorii autostrăzii Bucureşti - Braşov trebuie să încaseze de la statul român 1,8 miliarde euro, cu 200 milioane euro mai mult decât s-a negociat în 2002, din cauză că între timp s-au scumpit materialele de construcţii şi cele pentru amenajarea terenurilor.
Potrivit unui comunicat al proiectantul Autostrăzii Bucureşti-Braşov, compania Search Corporation, remis miercuri agenţiei NewsIn, între momentul primului studiu de fezabilitate realizat în 2002 şi momentul adjudecării licitaţiei în 2006 au apărut mari diferenţe de preţ. Compania informează că a reactualizat în acest an studiul de fezabilitate pe care l-a făcut în 2002 pentru demararea construcţiilor la Autostrada Bucureşti – Braşov.
"Creşterea valorii Autostrăzii Bucureşti-Braşov de la 1,6 miliarde euro în 2002 la 1,8 miliarde euro în 2006 se datorează în principal scumpirii materialelor de construcţii şi a terenurilor", a declarat vicepreşedintele Search Corporation, Vlad Chiotan.
Comunicatul menţionează că Search Corporation a făcut o comparaţie a preţurilor între 2002 şi 2006 din care a rezultat că preţul oţelului a crescut de două ori, betonul armat s-a scumpit de 1,5 ori, mixturile asfaltice de 1,7 ori şi tablierele metalice de două ori. Potrivit Search Corporation, cheltuielile pentru amenajarea terenurilor au crescut de 3,1 ori de la 36 de milioane de euro la 113 milioane de euro.
Search Corporation este o firmă românească înfiinţată în 1991, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul planificării, proiectării, consultanţei, managementului proiectelor de infrastructură de transport rutier şi cercetării, atât în România cât şi în străinătate.
Lucrările la autostrada Bucureşti-Braşov vor începe efectiv în luna martie a anului viitor şi se preconizează că se vor termina în 2009.



