money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Autostrada Nokia s-ar putea prelungi pana la Dej

Publicat la 31.08.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Autostrada Nokia s-ar putea prelungi pana la Dej

Autostrada Nokia va asigura legatura intre Autostrada Transilvania, municipiul Cluj-Napoca si localitatea Jucu, unde se afla fabrica de telefoane mobile a grupului finlandez. Traseul autostrazii se desprinde din centura Clujului, va traversa judetul Cluj si va continua la profil de drum expres pana la municipiul Bistrita, pe teritoriul judetului Bistrita-Nasaud si va asigura o legatura rapida cu DN 17 Bistrita-Vatra Dornei-Suceava. Autostrada Jucu-Dej va asigura legatura cu centura Clujului si va incepe din apropierea localitatii Jucu, traseul va urmari albia raului Somesul Mic, va ocoli localitatea Bontida prin partea de vest si va intersecta apoi DN 1C in dreptul localitatii Baita. In continuare, autostrada va ocoli Gherla pe la vest, prin doua pasaje peste calea ferata si continua directia sud-nord pana in partea de sud-vest a Dejului, potrivit unui anunt al Companiei de Drumuri, citat de Mediafax. Apoi, autostrada va continua in drumul expres printr-un nod rutier, care va extinde traseul pe partea stanga a raului Somesul Mare, va ocoli orasul Beclean prin sud, va traversa raul Sieu in apropierea localitatii Sieu Sfantu si va continua pana in Bistrita, la intersectia cu DN 17.

Soferii vor putea circula pe autostrada in lungime de circa 30 km cu 130 km/h, iar pe drumul expres, de aproximativ 45 km, cu 120 km/h.

Pentru constructia acestora, statul va fi nevoit sa exproprieze o suprafata de 300 de hectare. Pe traseul autostrazii si al drumului expres vor exista parcari si spatii de servicii, care vor include, printre altele, benzinarii, restaurante, moteluri, toalete si spatii comerciale. Atat autostrada, cat si drumul expres vor avea patru benzi, cate doua pe fiecare sens. Studiul de fezabilitate va trebuie realizat in 210 zile de la data atribuirii contractului, ofertele putand fi depuse pana la 6 octombrie. In atribuirea licitatie, propunerea financiara va avea o pondere de 55%, iar cea tehnica de 45%.

Constructorul american Ford a discutat in octombrie anul trecut cu reprezentantii Ministerului Transportului despre dezvoltarea infrastructurii feroviare din craiova si inbunatatirea infrastructurii rutiere ce face legatura cu portul Constanta. Astfel autoritatile s-au angajat sa construiasca un drum expres Craiova-Pitesti care va face legatura cu autostrada Bucuresti-Pitesti. De aici, pentru a face legatura cu autostrada Bucuresti-Constanta, MT va demara lucrarile la soseaua de centura a capitalei.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite