"Am avut o primă rundă de negocieri cu Alenia Aeronatica şi am convenit de comun acord să prelungim termenul pentru depunerea ofertei îmbunătăţite cu 30 de zile. Cred că va fi ultimul termen de prelungire, iar până la 16 mai sper să încheiem negocierile" a declarat preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a anunţat în 30 martie că a informat compania Alenia Aeronautica, interesată de privatizarea Avioane Craiova (AVIO), că oferta sa a îndeplinit condiţiile de participare şi a trecut la deschiderea ofertei tehnice şi financiare.
Procesul de privatizare al Avioane Craiova SA (AVIO) a fost reluat în luna octombrie 2008 prin publicarea anunţului de vânzare a pachetului de acţiuni deţinut de AVAS. Au fost cumpărate patru dosare de prezentare, iar după mai multe prelungiri succesive, termenul limită de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009.
Până la data limită s-a depus o singură ofertă de cumpărare din partea firmei Alenia Aeronautica S.p.A. Italia. Termenul limită de valabilitate a ofertei este 17 aprilie 2009.


