AVAS transferă resursele de apă minerală în proprietatea SIF Oltenia
Publicat la 13.05.2008, 19:15:10
Societatea Naţională a Apelor Minerale şi Întreprinderea Optica Română urmează să treacă săptămâna aceasta în totalitate în portofoliul SIF Oltenia. Schimbul urmăreşte compensarea SIF-ului pentru acţiunile pe care le deţine la Automobile Craiova. Reprezentanţii patronatelor din industria apelor minerale consideră un astfel de transfer anticonstituţional, deoarece sunt în joc licenţele de exploatare a tuturor resurselor de apă minerală din România.
"Resursele naturale aparţin statului. Aparţinând statului, tot statul este cel care trebuie să primească banii din exploatarea acestor surse, adică redenţa minieră. Este de fapt o nouă încercare de privatizare a unei resurse bugetare, la pachet cu toate investiţiile realizate de firmele producătoare de ape minerale către un investitor privat", a declarat Octavian Creţu, preşedinte APEMIN.
Daca tranzactia va fi perfectată, SIF OLTENIA va deveni prima societate cu capital privat care va încasa venituri pentru stat. În plus SNAM are prin statul său si dreptul de a îmbutelia si comercializa apa minerala, fapt ce i-ar crea un vanataj net în faţa celorlalţi jucători de pe piaţă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
