AVAS va publica anunţul de revocare a ofertei pentru Antibiotice şi va relansa privatizarea companie
Publicat la 28.02.2008, 13:42:15
Consiliul de Supraveghere şi Îndrumare al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va dispune publicarea anunţului de revocare a ofertei pentru Antibiotice Iaşi şi va relansa societatea la privatizare, a anunţat, joi, AVAS într-un comunicat de presă remis NewsIn.
"AVAS va relansa societatea la privatizare folosind o metodă conformă cu cerinţele Comisiei Europene şi care să ţină cont de importanţa economică şi socială a S.C. Antibiotice S.A. Iaşi", se precizează în comunicatul de presă. Conform legislaţiei care guvernează activitatea AVAS, decizia privind stabilirea metodei de privatizare a Antibiotice Iaşi aparţine Autorităţii.
Pentru a evita posibilele investigaţii, Comisia Europeană recomandă ca "întreprinderea (să fie) vândută printr-o licitaţie desfăşurată în condiţii concurenţiale (…), (să nu fie) asociate condiţii care (…) ar putea reduce preţul de vânzare (…), întreprinderea (să fie) vândută ofertantului care prezintă preţul cel mai mare, ofertanţilor să li se acorde timp şi informaţii suficiente pentru a realiza o evaluare adecvată(…)".
AVAS mai precizează că reluarea procesului de privatizare nu presupune cheltuieli suplimentare pentru AVAS. Consultanţa juridică şi economică efectuată în cadrul procesului de privatizare rămâne valabilă, precum şi campania de promovare cu rol de atragere de investitori.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
