O economie pe butuci. România traversează o perioadă de stagnare și chiar declin pe zona de producție industrială, unul dintre pilonii esențiali ai dezvoltării economice, alături de energie și agricultură, avertizează profesorul de economie Cristian Păun (ASE), într-un interviu pentru Digi24. Potrivit acestuia, în timp ce investițiile străine scad, companiile autohtone se confruntă cu suprataxarea profiturilor și a cifrei de afaceri, iar mediul de afaceri este tratat „cu un sictir de proletar”.
O economie pe butuci
„Anul trecut au scăzut cu 17% investițiile străine directe. Dacă aș fi guvernatorul acestei țări, această cifră mi-ar da fiori. România, încet-încet, se izolează prin maniera în care vedem mediul de afaceri doar ca pe un plătitor de taxe”, a subliniat economistul.
Păun critică și lipsa de viziune a autorităților în domeniul energetic. Proiecte-cheie precum centrala de la Craiova, finanțată din fonduri europene, au fost abandonate, iar investițiile prin PNRR sunt blocate. „Uniunea Europeană ne dădea bani să transformăm cărbune în gaz și să producem energie cu gazul din Marea Neagră. N-am fost în stare să facem nimic. Fie nu ne pricepem, fie corupția blochează tot”, spune profesorul.
El adaugă că România trăiește „blestemul resurselor”, fiind bogată în gaz, petrol și terenuri fertile, dar incapabilă să le valorifice. „În agricultură, producem doar materii prime – porumb, grâu, floarea-soarelui – fără valoare adăugată reală”, a punctat Păun.






