Premierul Victor Ponta a convocat în această dimineață, la ora 10.00, un comandament de urgență la Guvern, după ce hidrologii şi meteorologii au emis avertizări de inundaţii şi ploi abudente.

La ședință este de așteptat să participe reprezentanți ai autorităților direct implicate în astfel de situații: ministrul de Interne, Radu Stroe, oficiali de la Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie, poliție, jandarmerie etc.

 

Ultima astlfel de convocare a avut loc în urmă cu două săptămâni, când intemperiile au făcut ravagii în special în județul Galați, unde nouă oameni și-au pierdut viața.

 

Capitala şi opt judeţe din ţară se vor afla, în intervalul luni, ora 21.00 - miercuri, ora 2.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM.

 

În intervalul menţionat, vremea se va răci considerabil, în special în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile din timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului, se mai arată în avertizarea emisă de Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM).