"Măsurile de austeritate anunţate înseamnă, printre altele, o reducere drastică a consumului. Când vei reduce salariile, locurile de muncă, vei reduce per total consumul. Dacă reduci consumul, primul lucru grav care se întâmplă este că nu mai încasezi TVA şi accize la bugetul de stat. Acestea reprezintă principala sursă de venituri ale bugetului de stat.
O să scadă venituri, iar cheltuielile fie vor creşte, fie se vor menţine la nivelul actual. De aici va rezulta încă un motiv, de data aceasta pur politic şi foarte neatent pus în practică sau poate că este chiar voluntar, de declanşare a crizei sau de agravare a crizei.


