money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Azomureş (AZO) menţine producţia la jumătate până la sfârşitul lunii iulie, din cauza crizei financiare

Publicat la 20.05.2009, 14:39:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Azomureş (AZO) menţine producţia la jumătate până la sfârşitul lunii iulie, din cauza crizei financiare

Azomureş şi-a restrâns activitatea la jumătate de la începutul lunii aprilei, prin închiderea Instalaţiei Amoniac IV şi a secţiei de îngăşăminte complexe NPK, ca urmare a crizei financiare, care a determinat scăderea drastică a cererii şi a preţului îngrăşămintelor pe pieţele externe şi pe pe cea internă.

Compania precizează că situaţia în piaţă nu s-a schimbat favorabil şi "nu există premise certe ca activitatea de producţie să fie reluată la capacitate în condiţii de eficienţă", motiv pentru care restrângerea activităţii de producţie la circa 50% se prelungeşte până în 31 iulie, cu posibilitatea unei eventuale prelungiri în funcţie de condiţiile economice.

Producătorul de îngrăşăminte a obţinut un profit net de 2 milioane lei în primele trei luni ale acestui an, de 27 de ori mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul reducerii afacerilor cu 36%, potrivit rezultatelor trimestriale publicate vineri.

Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte din ţară, are un capital social de 52,6 milioane lei, divizat 526 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarul majoritar al companiei este Transworld Fertilizers Holding Luxemburg, care deţine împreună cu Azomureş Holdings LLC 75% din capital.

Ultima cotaţie a titlurilor AZO a fost de 0,2230 lei, în şedinţa de miercuri a Bursei, ceea ce corespunde unei capitalizări de 117,31 milioane lei (28,2 milioane euro). Titlurile companiei se tranzacţionează la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul AZO.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite