money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BAE ar putea fi fortata sa sisteze productia Eurofighter

Publicat la 13.09.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BAE ar putea fi fortata sa sisteze productia Eurofighter

Marea Britanie a achizitionat deja 144 de unitati Eurofighter Typhoons pentru Royal Air Force, dar incearca sa reduca, sa amane sau chiar sa anuleze ultima transa din contract. Anularea comenzii de catre MoD, in conditiile in care si guvernul italian doreste sa anuleze o comanda partiala, de 46 de avioane, ar putea insemna incetarea productiei avionului de lupta Typhoon. Daca nu exista suficiente comenzi de la tarile partenere implicate in proiect (Marea Britanie, Italia, Germania si Spania), va fi imposibil pentru consortiu sa continue productia, la costuri unitare foarte mari, pana la primirea unor noi comenzi.

Momentul retragerii comenzilor celor doua guverne nu este cel mai potrivit. BAE este pe punctul de a semna un contract cu o valoare totala de 20 miliarde lire (29,3 mld. euro) cu Arabia Saudita, constand in livrarea a 72 de avioane, plus armament si intretinere pe termen lung. Typhoon este programat sa participe la o licitatie pentru achizitii in valoare de circa 7,2 mld. euro in India, unde va concura cu avionul american F16 si cu MiG-urile rusesti, si la una de aproape sase miliarde euro in Japonia. “Consortiul este in negocieri cu guvernele din Marea Britanie si Italia, deoarece acestea au solicitat optiuni pentru Transa a Treia”, a admis un reprezentant al BAE.

Discutiile privind Transa a Treia vor continua pe parcursul acestui an, conform Ministerului britanic al Apararii. S-a avansat chiar si ideea ca Marea Britanie sa considere cele 72 de avioane, pentru care va semna un contract cu Arabia Saudita, ca parte integranta a transei de 88 de avioane pe care trebuie sa le achizitioneze. Directorul EADS Defence Systems, Stefan Zoller, s-a grabit insa sa precizeze: “Comanda Arabiei Saudite va fi peste, nu in locul Transei a Treia”. Transa a Treia este o comanda ferma, nu o optiune, a mai spus Zoller, lasand sa se inteleaga ca nu va fi usor pentru guvernul de la Londra sa anuleze intelegerea.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite