Calitatea de acţionar, asociat sau administrator pe care unii dintre membrii Curţii de Conturi o au sau cel puţin au avut-o în primul an de mandat este incompatibilă cu statutul lor de demnitar, scrie Adevărul.
Aşa prevede nu doar Constituţia României, ci şi Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, potrivit cărora consilierii de conturi sunt supuşi incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de Statutul magistratului. Cu toate acestea, unii dintre ei continuă să controleze direct afaceri. Alţii au renunţat la ele după primul an de mandat. Mai exact, la finele lui 2009, după ce au primit un avertisment din partea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, consilierii de conturi şi-au cedat acţiunile unor membri ai familiei sau unor apropiaţi. Citeşte mai mult pe Adevărul
"Băieţii deştepţi" de la Curtea de Conturi
Publicat la 25.07.2011, 06:12:27
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
