În primele zece luni ale anului trecut, intrările din transferuri curente însumaseră 4,183 miliarde euro.
În acelaşi timp, ieşirile au crescut de peste trei ori (cu 246,9%), de la 552 milioane euro în primele zece luni ale anului trecut până la 1,915 miliarde euro în acelaşi interval din acest an, astfel încât soldul transferurilor curente - care intră în calculul balanţei externe de plăţi - a urcat cu 17,27% până la un plus de 4,258 miliarde euro.
Deficitul de cont curent s-a adâncit în primele zece luni ale acestui an cu 71,8% faţă de acelaşi interval din 2006 la 13,3 miliarde euro, după ce avansare cu peste 76% până în septembrie, alimentat în continuare de dezechilibrul comercial în continuă agravare.
Dezechilibrul balanţei externe de plăţi s-a temperat uşor faţă de primele nouă luni ale anului, când se înregistrase o adâncire a deficitului de cont curent cu 76,5% faţă de acelaşi interval din 2006, până la 11,8 miliarde euro.
"Influenţa determinantă asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 14,032 miliarde euro (preţuri FOB/FOB n.r.), mai mare cu 61,8% faţă de ianuarie-octombrie 2006", se arată în comunicat.
Totuşi, avansul deficitului comercial calculat în preţuri FOB/FOB s-a temperat uşor în octombrie, după ce în primele nouă luni dezechilibrul comerţului exterior se adâncise cu 67% faţă de intervalul similar din 2006.
Balanţa serviciilor s-a menţinut, în schimb, excedentară şi după primele zece luni, cu un plus de 191 milioane euro, în creştere cu 39,4% (54 milioane euro) faţă de acelaşi interval din 2006. Dacă segmentul transport şi-a adâncit cu peste 63% deficitul în primele zece luni ale acestui an, la 487 milioane euro, iar cel de turism-călătorii a trecut pe minus, cu un deficit de 170 milioane euro, pe segmentul "alte servicii" s-a înregistrat un excedent de 848 milioane euro în perioada ianuarie-ocotmbrie 2007, cu 95,8% mai mare decât în acelaşi interval din 2006, spun datele publicate de banca centrală.
Balanţa veniturilor a înregistrat în primele zece luni ale anului un deficit de 3,76 miliarde euro, mai mare cu 31,3% faţă de acelaşi interval din anul trecut.
Raportat la produsul intern brut (PIB), estimat de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) la 390,8 miliarde lei (118,1 miliarde euro - la un curs mediu estimat la 3,31 lei/euro) pentru 2007, deficitul de cont curent a ajuns după primele zece luni ale anului la 11,3%.
CNP estimează, în prognoza finală de toamnă, un deficit de cont curent pentru întregul an de 15,8 miliarde euro, echivalent cu 13,4% din PIB.
Sursa: NewsIn
Balanţa de plăţi - Intrările din transferuri curente au crescut la 6,17 miliarde euro în zece luni
Publicat la 14.12.2007, 11:37:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
