money.ro
Actualitatemoney.ro

Banca centrala a Rusiei va trimite supraveghetori la bancile comerciale

Publicat la 05.02.2007, 17:45:30

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Banca centrala a Rusiei va trimite supraveghetori la bancile comerciale

Banca centrală a Rusiei va trimite oficiali din comitetul de supraveghere să ajute băncile comerciale pentru a îmbunătăţi controlul din sectorul financiar fragmentat şi agitat, a spus, luni, şeful departamentului de supraveghere bancară, Alexei Simanovski, citat de Reuters.

'Sarcina principală a supraveghetorului va fi să înţeleagă mai bine situaţia băncii, prin contacte cu angajaţii băncii şi cu managementul instituţiei', a spus, la o conferinţă de presă, şeful departamentului de supraveghere bancară al băncii centrale a Rusiei, citat de Reuters.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a ordonat curăţarea sistemului bancar rusesc, după asasinarea de anul trecut a supraveghetorului şef al băncii, Andrei Kozlov şi înainte de ofertele de mai multe miliarde de acţiuni ale celor două bănci deţinute de stat, Sberbank şi VTB.
Simanovski, care s-a alăturat recent consiliului băncii centrale, a spus că se aşteaptă ca noile reglementări să intre în vigoare în două sau trei luni.

Simanovski a mai spus că băncile au libertatea să decidă dacă vor sau nu asistenţa unui supraveghetor. Supraveghetorul nu va putea lucra cu o bancă mai mult de trei ani.
'Nu cred că băncile trebuie să fie forţate să lucreze cu un supraveghetor. Dacă banca nu vrea să spună nimic despre ea însăşi, nu va exista niciun supraveghetor', a mai spus Simanovski, citat de Reuters.

'Un supraveghetor nu trebuie privit ca un gardian de închisoare, ci ca o mână de ajutor, ca un mentor', a spus Simanovski, care a adăugat că personalul băncii centrale a Rusiei a început deja să lucreze cu unele bănci. Rusia are 1200 de bănci, moştenire din epoca post-sovietică. În perioada post-sovietică, multe firme mici şi-au creat mici bănci 'de buzunar', ca să evite plata comisioanelor şi să controleze mai bine fluxurile lor financiare.

Bancherii din Rusia, şi cei locali şi cei străini, se plâng adesea de reglementările excesive. Bancherii au spus că, deşi noile reglementări sunt prezentate ca un aspect voluntar, pe care ei l-ar putea refuza, senzaţia lor este că ar trebui să le accepte.
'Nu este o practică obişnuită în mediul nostru european de lucru să avem un supraveghetor. Dar nici nu avem nimic de ascuns....', a spus directorul administrativ adjunct de la Handelsbanken din Moscova, Per Lundberg.

Banca centrală a Rusiei a declanşat un război împotriva băncilor acuzate de spălare de bani, care emit sume mari către clienţi, ca să plătească în numerar salarii şi mite şi împotriva băncilor care fac evaziune fiscală şi operaţiuni necurate de import-export.
Această campanie a băncii centrale a Rusiei ar putea fi motivul pentru care Kozlov şi-a pierdut viaţa. Fostul şef al unei bănci particulare pe care a închis-o Kozlov, Alexei Frenkel, a fost acuzat că ar fi organizat asasinatul lui Kozlov. Frenkel susţine că este nevinovat.

Simanovski răspunde direct succesorului lui Kozlov, Ghenadi Melikyan, iar planul de supraveghere marchează prima iniţiativă politică majoră din programul lui Melikyan. Melikyan a fost numit oficial în poziţia de vicepreşedinte al băncii centrale a Rusiei, săptămâna trecută.

Banca centrală a Rusiei a lansat, în 1996, o unitate de supraveghere asemănătoare şi şi-a plasat personalul în 14 bănci mari. Mişcarea nu a reuşit, însă, să salveze de la colaps sistemul financiar rus, după criza din 1998, iar unitatea de supraveghere a fost închisă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite